Toamna a sosit, iar odată cu răcirea aerului și îngălbenirea frunzelor, se simte parfumul strugurilor copți după o vară secetoasă prelungită. Este momentul potrivit pentru a prepara un must aromat de casă!
Mustul de struguri este o băutură dulce, naturală, obținută din struguri zdrobiți, fără a include pielițele sau semințele. Este o veche rețetă ce datează din vremea grecilor și egiptenilor antici.
Poate fi folosit pentru a prepara vinul sau diferite deserturi tradiționale, precum budinca de struguri sau prăjiturele cu must, potrivit Real Greek Recipes.
Tradițional, strugurii se bagă într-un butoi de lemn și se zdrobesc cu picioarele. În zilele noastre, procesul poate fi realizat cu ajutorul unor prese sau echipamente moderne, care permit extragerea sucului fără a zdrobi pielițele și semințele laolaltă. Pentru a face must acasă, ai nevoie de un bol mare, o strecurătoare și un tifon pentru a strecura sucul. Ai nevoie de 5 kilograme de struguri.
După ce i-ai clătit bine, scoți toate boabele bune pentru a le băga într-un bol. Le răstorni într-o oală cu apă și le fierbi la o temperatură crescută, potrivit Wyse Guide. Ia un sac de bumbac. Puneți mănușile și șorțul și varsă conținutul fiert din oală în sacul de bumbac într-un bol.
Zdrobește ușor conținutul din sac și varsă zeama extrasă prin sacrul de bumbac într-un alt bol. Astfel, semințele, sedimentele și pielițele nedorite nu vor ajunge în must. Adaugă zahăr pentru a-l îndulci. Fierbi mustul și îl torni cu polonicul în borcane. Strângi bine capacele de la borcane, nu înainte de a te asigura că nu sunt ciobite. Le bagi într-o oală cu apă fiartă pentru a fierbe mustul. Și gata, iată mustul cu gustul dulce și aromat de țară, fără impurități, semințe și pielițe.
Sursa Foto: Shutterstock
Citește și: În această toamnă, MUSTUL este mai ieftin decât strugurii proaspeți de pe tarabe